Strategia fără proprietar
Obiectivul este distribuit între instituții până când nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru rezultatul final.
Cele mai multe nu eșuează pentru că ideea era absurdă. Eșuează la interfața dintre instituții, bani, date, oameni și timp. Acestea sunt tiparele recurente pe care designul trebuie să le anticipeze.
Obiectivul este distribuit între instituții până când nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru rezultatul final.
Se creează o structură, dar nu primește acces la date, drept de escaladare, buget sau competențe rare.
Clădirea ori platforma este finanțată, însă personalul, mentenanța și costul anual rămân în afara proiectului.
Regula se schimbă înainte ca normele secundare, software-ul, oamenii și procedurile de contestație să existe.
Formularul se mută online, dar instituțiile continuă să ceară aceleași dovezi și să lucreze manual în spate.
Instituția optimizează ceea ce raportează: consultații, cursuri, kilometri sau dosare, fără ca rezultatul uman să se schimbe.
Programul bun rămâne mic pentru că nu există o decizie de extindere; sau este extins înainte să știm ce componentă a funcționat.
Cumpărătorul urmărește doar să evite sancțiunea procedurală, astfel încât specificația, competiția și performanța devin secundare.
Rezultatul mediu se îmbunătățește în timp ce anumite județe, comune sau grupuri rămân complet în afara serviciului.
Costurile reformei sunt concentrate și vizibile, dar compensația apare târziu, generalizat sau numai după blocaj politic.
Expertiza este cumpărată temporar, iar datele, codul și oamenii dispar când finanțarea europeană se încheie.
Schimbarea ministrului produce redenumire, reorganizare și pierderea deciziilor, riscurilor și contractelor vechi.
O reformă trebuie proiectată și pentru ziua în care conducerea se schimbă, banii întârzie, furnizorul nu livrează și indicatorul începe să fie cosmetizat.
Robustețea nu înseamnă să presupui un stat perfect. Înseamnă să construiești o măsură care rămâne utilă într-un stat real.